Hristos este Învierea și Viața, spune apostolul Ioan. Dar care sunt implicațiile acestui fapt? În beneficiul cui este El Învierea și Viața? În ce sens? Și cum? În această carte, autorul pleacă de la afirmația scurtă a Mântuitorului din Ioan 11:25, un pasaj de altfel emoționant, în care Îl vedem pe Hristos plângând dar manifestându-Și în același timp puterea asupra vieții și morții, și arată cine sunt beneficiarii învierii lui Hristos și care sunt aceste beneficii. Abilitatea autorului de a pătrunde în profunzimile semnificației extraordinare a expresiei „Eu sunt Învierea și Viața” este remarcabilă. Pacea pe care Hristos a adus-o stă pe fundamentul solid al neprihănirii care satisface cerințele Legii, neprihănirea lui Hristos. El este învierea păcii noastre cu Dumnezeu. Hristos este calea prin care Dumnezeu ajunge la noi, și calea prin care noi ajungem la Dumnezeu. Viața noastră izvorăște însăși din moartea și sângele Fiului lui Dumnezeu. Umilința Lui este rădăcina înălțării noastre: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:5). El a fost socotit în „numărul celor fărădelege”, așa încât noi să fim socotiți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, prin El. El a fost rănit, pentru ca noi să fim vindecați. El a fost lovit, pentru ca noi să fim eliberați.
